O seară de iarnă...
Un ceai fierbinte, melodii "melodioase" şi gânduri care se lovesc de ziduri.. În ciuda frigului năprasnic care s-a lăsat peste oraş, există căldura amintirilor frumoase care parcă îşi fac loc în aceste seri reci..
E ciudat cum serile de iarnă devin seri de meditaţie. Niciun anotimp nu ne oferă asemenea momente când putem fi mai aproape de noi decât oricând. Sunt clipe de "spovedanie" sufletească, clipe în care putem fi doar cu...noi înşine, să facem bilanţuri sentimentale, să încheiem contracte cu ego-ul nostru, să ne amintim tot ce-a fost şi să privim spre ce va fi... Se spune că acestea reprezintă realitatea noastră interioară, acea realitate pe care n-o împărtăşim nimănui, pe care n-o recunoaştem decât în situaţii-limită. Sau poate e o realitate pe care nu dorim să o recunoaştem ca fiind proprie, negând până ajungem să credem în negare.
Seri reci...clipe de singurătate pe care, totuşi, le agreăm; chiar ajung să ne încânte şi ajungem la o oarecare împlinire fugitivă a fiinţei noastre. Ne oferim posibilitatea să zburdăm prin nebănuitele colţuri întunecate ale minţii şi sufletului pentru a regăsi, poate, ceea ce credeam uitat...
Finalul serii reci -- un zâmbet cald.. de speranţă, de încredere ...
Un ceai fierbinte, melodii "melodioase" şi gânduri care se lovesc de ziduri.. În ciuda frigului năprasnic care s-a lăsat peste oraş, există căldura amintirilor frumoase care parcă îşi fac loc în aceste seri reci..
E ciudat cum serile de iarnă devin seri de meditaţie. Niciun anotimp nu ne oferă asemenea momente când putem fi mai aproape de noi decât oricând. Sunt clipe de "spovedanie" sufletească, clipe în care putem fi doar cu...noi înşine, să facem bilanţuri sentimentale, să încheiem contracte cu ego-ul nostru, să ne amintim tot ce-a fost şi să privim spre ce va fi... Se spune că acestea reprezintă realitatea noastră interioară, acea realitate pe care n-o împărtăşim nimănui, pe care n-o recunoaştem decât în situaţii-limită. Sau poate e o realitate pe care nu dorim să o recunoaştem ca fiind proprie, negând până ajungem să credem în negare.
Seri reci...clipe de singurătate pe care, totuşi, le agreăm; chiar ajung să ne încânte şi ajungem la o oarecare împlinire fugitivă a fiinţei noastre. Ne oferim posibilitatea să zburdăm prin nebănuitele colţuri întunecate ale minţii şi sufletului pentru a regăsi, poate, ceea ce credeam uitat...
Finalul serii reci -- un zâmbet cald.. de speranţă, de încredere ...
