Azi .....NU!!!!

Dragoste, Edith Södergran...în interpretarea mea

Scrisori de dragoste, Leonid Dimov


Vreau să-ţi vorbesc despre dragoste.
Ce poate fi mai interesant?
..........................................
Unii spun că dragostea este de mai multe feluri.
Nu e adevărat.
Dragostea este una şi indivizibilă.
Este adâncă.
Este delicată.
Este mai ales spontană.
Profunzimea, delicateţea, spontaneitatea însă nu pot fi singurele atribute ale dragostei.
Ele nu au nicio valoare dacă nu sunt strânse în
chinga statorniciei.
Mi-ai spus că mă iubeşti.
Dar dragostea ta este adâncă?
Să presupunem că eu aş fi un factor pasiv.
Adică n-aş face nimic ca să-şi stârnesc interesul.
Sunt sigur că m-ai uita în 5 minute.
De aceea fac pe paiaţa, fac versuri, scriu scrisori, creez împrejurări care
Te-ar putea scoate din ţâţâni, sunt când gelos, când nepăsător, când bun
Când rău, când mincinos, când sincer.
Şi dacă n-aş fi aşa?
Te-aş pierde fără doar şi poate (fără putinţă de întoarcere).


***********

Faceți căutări pe acest blog