In My Heart

Need To Feel Loved

Clipe

World`s Apart

Save The World

Aparențe

Noi, oamenii, tindem să arătăm ceea ce nu suntem.

Credem mai mult în ceea ce vedem, decât în ceea ce simțim.

Timpurile în care trăim ne sunt martore că aparențele primează. Nu mai contează ce simți, ce bagaj important de cunoștințe, trăiri, calități sau idealuri, porți în spate. Totul se rezumă la ce poți arăta..fizic.

Frumusețea este valoare. Însă am uitat să o căutăm altundeva decât ”afară”. Frumosul nu mai are același sens, nu mai are aceleași coordonate ca odinioară. Nici nu ne mai dorim să îl descoperim, ci să ni se ofere. Căutăm himere, vindem iluzii, ne compromitem, mințim, înșelăm ... pentru un singur scop...să păstrăm APARENȚELE.

Nu mai căutăm comori în adâncimi, ci la suprafață.

Am devenit trecători prin deșerturi fără oaze.

NEVOIE

Necesitatea e ceva primordial in viața noastră. Avem nevoie de aer, de apă, de mâncare, de haine. Acestea sunt necesitățile de bază pentru a trăi. Din punct de vedere fizic, nu avem nevoie de foarte multe lucruri pentru a duce o viață normală în această lume. Însă totul se complică atunci când ne gândim, la necesitățile sufletului nostru.

De ce are nevoie sufletul nostru pentru a supraviețui?

Iubire, comunicare, societate, reușite profesionale pentru a ne satisface ego-ul, relații de prietenie ca să nu fim solitari, bucurii, surprize, sprijin, motivații, scopuri, finalități și lista poate continua la nesfârșit. Pentru sufletul  nostru totul e atat de complicat și în același timp atât de simplu. Întrebarea este de ce nu suntem niciodată mulțumiți cu ceea ce avem, cu ceea ce suntem. Dacă fizicul nostru trăiește într-o lume atât simplă, de ce mintea și sufletul devin două coordonate care nu cunosc proporționalitatea? Mereu alergăm după lucruri materiale pentru a ne satisface sufletul. E un paradox, atât lexical, cât și semantic. Noi suntem antiteza propriei vieți.

Nu mai avem răbdare cu cei din jurul nostru, ne este greu să mai iubim, zâmbim din complezență, cântăm aceeași melodie care nu ne mai trezește nicio trăire, rutina și monotonia au devenit  viața noastră, ne complacem în a ne plânge de milă în mod constant. Dar ceea ce ne-ar aduce împlinire e opusul tuturor acestor lucruri. În ciuda faptului că am înțeles de mult timp acest fapt, continuăm să găsim vinovați, pretexte care ne-ar putea elibera de povara vinei pe care o purtăm mereu, fără a ne trezi la realitate și de A ACȚIONA.

Suntem marionetele propriei minți diabolice care nu reușește să facă distincția dintre ceea ce suntem și ce am putea deveni doar prin simpla acțiune care ne-ar putea schimba viziunea, starea și, în final, viața. Dar e mai simplu să te prefaci că totul este bine așa cum e, că totul va deveni la un moment dat exact așa cum ne dorim, fără a realiza faptul că, de fapt, noi suntem cei care trebuie să lupte cu unicul dușman care se interpune mereu în calea noastră: NOI!

De ce avem nevoie noi?

De dinamică, de viața pe care am uitat să o trăim, de bucuriile mărunte pe care Divinitatea ni le oferă la fiecare pas, de floarea pe care am uitat să o mirosim, de cerul pe care nu-l mai vedem pentru că nu mai știm să privim în sus, de iarba peste care călcăm pentru că nu mai știm să privim în jos. Preferăm să privim înainte, insă am orbit pe parcurs și nu mai distingem nici măcar ceea ce se află în fața noastră.

Avem nevoie de noi pentru a regăsi umanitatea pierdută printre păpușile rătăcite pe trotuar.

Fii Tu, FEMEIE!, Silviu Petrache

Fii tu!

Bucură-te de viața ta, femeie frumoasă,
fii tu cu ochii deschiși spre lumina ce-o simți în suflet,
Cu gura lipită de suflarea destinului ce ți-a șoptit la ureche
Iubirea mult visată din negura vremurilor.
Fii tu cu căldura trupului și învelește goliciunea deziluziilor
Ce te lasă pradă neîncrederii,
Fii tu cu sărutarea ta unduită pe chipul dorinței,
Încrede-te în puterea cunoașterii minții tale
Și lasă rațiunea să zburde pe meleagurile inimii
Pentru a te purta cu fruntea sus spre împlinirea cugetului,
Iar frumusețea ce o simți că se lipește de tine nu o alunga,
Ci o strânge la piept cu nădejdea că într-o zi
Vei deschide ochii și vei găsi lângă tine omul iubit.
Bucură-te de viață, femeie frumoasă
și adu-ți aminte de iubirile trecute cu nostalgia împlinirii
dragostei tale mult visate....
Fii tu, TE ROG!

Din înțelepciunea unui OM

Ziua cea mai frumoasã? Azi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai usor? Sã greşeşti.
Greseala cea mai mare? Sã te autodistrugi.
Cauza tuturor relelor? Egoismul.
Cea mai mare înfrângere? Descurajarea.
Cel mai bun profesor? Copiii.
Prima necesitate? Sã comunici.
Ceea ce te face mai fericit? Sã fii util celorlalţi.
Misterul cel mai mare? Moartea.
Cel mai rãu defect? Proasta dispoziţie.
Cel mai rãu sentiment? Ranchiuna.
Cadoul cel mai frumos? Înţelegerea.
Calea cea mai rapidã? Drumul corect.
Senzaţia cea mai plãcutã? Pacea interioarã.
Refugiul cel mai fericit? Sã zâmbeşti.
Remediul cel mai bun? Optimismul.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.

Maica Teresa de Calcutta.

Ana Blandiana - Cuplu

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

Omul...Eminescu...

A devenit o tradiţie ca în fiecare an, pe 15 ianuarie să avem o zi dedicată lui Eminescu, în care să recităm poezii...să aducem un omagiu celui ce este “Luceafărul poeziei româneşti”.

Despre Eminescu s-au scris multe, s-au auzit la fel de multe, s-au inventat şi mai multe lucruri. Se spune că dacă eşti curios să cunoşti o persoană, stai în preajma ei, cunoaşte-i mediul în care trăieşte, cercurile de persoane pe care le frecventează, cunoaşte-i obiceiurile. Nouă ne este imposibil să realizăm toate aceste lucruri, acum, pentru a-l cunoaşte pe Eminescu, însă suntem norocoşi că ne-au rămas câteva mărturii scrise care ne ajută să pătrundem şi mai mult în viaţa poetului, în opera sa, în sufletul lui. Astfel,  adevărul îl ştiu doar cei care l-au cunoscut îndeaproape. Există câteva personalităţi ale culturii noastre care au fost în preajma marelui poet. Una dintre ele a fost Ion Luca Caragiale. Imediat după moartea lui Mihai Eminescu, în 20 iunie 1889, acesta publică în ziarul „Constituţionalul”, articolul „În Nirvana”, în care se regăseşte evocarea personalităţii poetului.

Caragiale scria:   "Sînt peste douăzeci de ani de-atunci.... Eminescu... Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zîmbet blînd şi adînc melancolic. Avea aerul unui sfînt tînăr coborît dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare. Era un copil minunat. Avea doar 17 ani..

Aşa l-am cunoscut atuncea, aşa a rămas pînă în cele din urmă momente bune: vesel şi trist; comunicativ şi ursuz; blînd şi aspru; mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit totdeauna de toate; aci de o abstinenţă de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieţii; fugind de oameni şi căutîndu-i; nepăsător ca un bătrîn stoic şi iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! — fericită pentru artist, nenorocită pentru om!

Era, în adevăr, un om dezordonat, dar nicidecum viţios. În lumea asta mulţimea celor de rînd crede că plăcerile materiale ale vieţii sunt privilejul lor exclusiv şi că oamenii rari nu au voie să aibă şi defecte.

Avea un temperament de o excesivă neegalitate, şi cînd o pasiune îl apuca era o tortură nepomenită. Am fost de multe ori confidentul lui. Cu desăvîrşire lipsit de manierele comune, succesul îi scăpa foarte adesea... Atunci era o zbuciumare teribilă, o încordare a simţirii, un acces de gelozie, cari lăsau să se întrevază destul de clar felul cum acest om superior trebuia să sfîrşească.

Cînd ostenea bine de acel cutremur, se închidea în odaia lui, dormea dus şi peste două-trei zile se arăta iar liniştit, ca „Luceafărul lui — nemuritor şi rece".

Acest Eminescu a suferit de multe, a suferit şi de foame. Da, dar nu s-a încovoiat niciodată: era un om dintr-o bucată, şi nu dintr-una care se găseşte pe toate cărările.

Generaţii întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Şerban-vodă, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, şi o bucată din care să scoţi un alt Eminescu nu se va mai găsi poate. Să doarmă în pace necăjitul suflet!”

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.  Titu Maiorescu

         Eminescu a fost un om, mai întâi de toate. A fost un om care în ciuda diferitelor piedici pe care i le-a pus viaţa, a continuat cu zâmbetul pe buze, făcând ceea ce şi-a dorit: a scris. Şi a facut-o foarte bine, opera lui fiind recunoscută peste hotare. A publicat un singur volum de versuri, „Poesii”, la insistenţele lui Titu Maiorescu. Nu îşi dorea publicitate, recunoaştere, el avea plăcerea de a scrie fără lauri, laude sau premii. Astfel, putem învăţa o lecţie de viaţă fenomenală de la marele nostru poet: să încercăm să facem ceea ce ne place şi acel lucru să îl săvârşim cu seriozitate maximă, determinare, perseverenţă.

Viata vs Tren

Avem timp...

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc Ca sa pot sa fiu iubit.

Octavian Paller