Vise vs. Visuri

Dacă tot am amintit de subiectul "viselor", mă gândeam că mulţi dintre noi ezităm în ceea ce priveşte folosirea corectă a pluralului în cazul cuvântului VIS. Astfel, mă simt datoare să explic diferenţa dintre VISE şi VISURI.
În momentul în care punem la îndoială propriile cunoştinţe despre semnificaţia unor cuvinte, suntem tentaţi să apelăm la DEX-ul pe care îl deţinem (sau nu) în bibliotecă pentru a elucida "misterele" semantice. Dar nu întotdeauna acest dicţionar ne informează în mod plauzibil. Acesta este şi cazul celor două cuvinte pentru care am iniţiat acest post ( Vise, Visuri).
Definiţia pe care o găsim în DEX este următoarea:
VIS, visuri, s.n. 1. Faptul de a visa; înlănţuire de imagini, de fenomene psihice şi de idei care apar în conştiinţa omului în timpul somnului. ♢ Carte de vise = carte care cuprinde semnificaţia profetică a visurilor. ♢ Loc. adj. De vis = propriu visului; fig. extrem de frumos, de necrezut, ireal. ♢ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumuseţe ireală. 2. Reverie, meditaţie, visare. 3. Fig. Iluzie deşartă; gând, idee, aspiraţie irealizabilă. ♦ Dorinţă arzătoare. ♢ Expr. A-şi vedea visul cu ochii = a-şi (sau a i se) îndeplini cea mai arzătoare dorinţă, a-şi (sau a i se) realiza tot ce şi-a propus. [Pl. şi: vise] – Lat. visum. Sursa: DEX '98
Din această definiţie nu putem diferenţia cele două variante ale pluralului, dimpotrivă, dilema este şi mai mare deoarece se acceptă şi forma VISE. Mai mult de atât, formele VISE şi VISURI sunt chiar introduse în acelaşi enunţ, denotând faptul că reprezintă unul şi acelaşi lucru --VISE/VISURI - IMAGINI CARE APAR ÎN TIMPUL SOMNULUI.
Iată şi explicaţia pe care o căutam:
vise(imagini în somn)/visuri(aspiraţii) DOOM 2 Ediţia 2005
P.S.: DEX - Dicţionarul Explicativ al Limbii Române
DOOM2 - Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, DOOM pentru ediţia I (apărut în 1982), DOOM2 pentru ediţia a II-a, este un dicţionar publicat de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti” al Academiei Române.

În lumea viselor


Aproximativ şase ani din viaţă ne-o petrecem visând.


  • Vei fi surprins să afli că nevăzătorii îşi "văd" visele, dar ele sunt din perioada de dinainte de a-şi pierde vederea.

  • Veşti bune pentru cei care sforăie. Nu vei putea visa în timp ce sforăi.

  • Dacă renunţi la fumat, pregăteşte-te pentru nişte vise lungi şi intense.

  • Copiii de până la trei, patru ani nu visează niciodată despre ei înşişi.

  • Barbaţii au mai multe vise cu bărbaţi, spre deosebire de femei, care visează în mod egal, atât femei cât şi bărbaţi.

  • Dacă încerci să-ţi aduci aminte visul după 10 minute de la trezire, aproximativ 90% din vis va fi uitat.

  • Visele sunt importante pentru sănătatea ta, de aceea dacă nu visezi, poate fi semnul lipsei de proteine, sau a unei probleme de personalitate.

  • Aproape o treime din viaţă este trăită în timpul somnului, prin intermediul viselor. Mulţi oameni spun că nu visează, dar de fapt toţi oamenii visează.

  • Studiile au arătat că activitatea cerebrală este mai intensă în timpul somnului decât când suntem trezi.

  • Visăm în medie aproximativ o oră, două pe noapte şi putem avea între patru şi şapte vise.

  • În Roma antică, visele importante erau analizate şi interpretate în cadrul Senatului.

Mircea Cărtărescu, Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli

Am fost într-o vreme, pe când viaţa începuse să mi se pară atât de cenuşie încât
nu mai merita trăită, un maniac al jocurilor pe computer. Timp de vreun an de zile am avut nevoie de doza zilnică de virtualitate: îmi făceam toate treburile pe fugă, renunţasem la mâncare şi la somn şi îmi tremurau mâinile după claviatură şi mouse[…]
Pe lângă multe alte efecte de adâncă alienare, jocurile de acţiune şi strategie mi-au schimbat, în acea vreme nu tocmai îndepărtată şi nici tocmai cu desăvârşire
încheiată, însăşi ideea despre om, despre trup, despre felul cum arată şi funcţionează bucata asta complicată de materie care ascultă – parţial- de voinţa noastră.[…].
Dar ceea ce deosebeşte esenţial vieţile noastre virtuale de cele reale este miraculoasa şi binecuvântata putere de a da „Save”. „Salvează, tati, salvează!” îmi
spune fiică-mea, alarmată, din două în două minute, de câte ori mă priveşte jucându-mă. „Jucându-mă?” Nu: trăindu-mi viaţa virtuală, cea în care sunt erou, în care n-am nevoie de prietenie, dragoste sau fericire, cu o intensitate cum n-am trăit niciodată în „lumea cea comună”. Inaintea fiecărei confruntări decisive „salvez”. Dacă pierd, dau timpul înapoi de unde am salvat şi-mi îndrept greşeala. Altfel, rareori aş putea încheia un joc. Dacă, vreodată, aş fi consultat de autorul jocului în care trăim cu toţii şi aş putea să sugerez o singură îmbunătăţire a lui, asta aş îndrăzni să cer:
„Doamne, dă-ne, măcar de câteva ori în viaţă, puterea de a folosi comanda Save!”, de a da timpul înapoi, de a şterge remuşcarea, suferinţa, răul provocat altora, de a repara ireparabilul. [...]

CUVINTE..

Cuvinte ce zburdă prin mintea obosită..
Le iau, le separ şi le trec ca prin sită..
Le aşez confortabil în expresii..
Le umplu cu sensul din mine..
Devin brusc seci şi murdare..
Devin brusc mult mai clare..
Cuvinte oarecare..cuvinte precare..

NonSens


Ce ne face pe noi să fim diverşi unul de altul? Cine ne dă nouă dreptul de a judeca? Oare cine ştie ce e bine şi ce e rău?
Sunt atâtea întrebări .........Cine poate să îmi dea un răspuns la atâtea lucruri inexplicabile?
...Nimeni...Nimeni.....
....şi totuşi zi de zi ne trezim din somn cu aceeaşi speranţă în suflet, cu aceeaşi lumină în ochi....dar continuăm să refuzăm realitatea chiar dacă în profundul inimii ştim că, acel « CEVA » la care sperăm nu există......atunci de ce o facem, totuşi? De ce preferăm a trăi în minciună şi aparenţe când, calea justiţiei şi adevărului sunt mult mai simple? Poate că suntem prea laşi pentru a face alegerea cea bună....sau a privi viaţa din mai multe puncte de vedere......Unii nu înţeleg că viaţa este o luptă neîncetată şi că destinul ni-l construim noi, chiar dacă uneori simţi că nu mai poţi sau nu mai ai pentru ce lupta, chiar dacă nu mai poţi privi înapoi, chiar dacă nu există IERI şi eşti sătul de aceleaşi vise pe care le ai în fiecare noapte, iar speranţa nu-ţi mai straluceşte în profundul inimii.....totuşi sunt singurele lucruri care te fac să mergi mai departe......singurele lucruri care iţi dau o motivaţie sau te fac să crezi în ceva...chiar dacă privind în spate iţi vezi toate amintirile sau trecutul transformat în scrum şi nu înţelegi ....de ce ?....de ce toate acele sentimente frumoase din copilărie pline de armonie si dorinţă acum s-au transformat în cel mai mare coşmar ? ......fiecare dintre noi visăm sau credem în anumite lucruri care nu se ştie dacă se vor îndeplini vreodată, însă din asta ne tragem seva zilnic......dar ce vom face atunci când sufletul sau corpul nostru va refuza să mai creadă în ceva sau cineva?..da.. o altă întrebare la care iţi vei răspunde cu o alta şi aşa vei continua până când va veni acel moment când obosit de toate aceste lupte între rău şi bine, vei deveni un cub de gheaţă imun la sentimente, rece şi determinat acum poţi privi în jurul tău văzând tot răul ce se petrece fără a-ţi provoca vreo senzaţie ciudată ....dar nu mai poţi privi dincolo de fiinţa ta...sau nu poţi vedea că tot ce ai adunat o viaţă...amintiri, sentimente, vise, dorinţe se destramă particică cu particică lăsându-te gol şi `insignifiant`!!!


by Baia7ul_0K

Frumuseţe...

Mulţi când pronunţă acest cuvânt se gândesc la perfecţiune, la chipuri angelice sau lucruri divine.....însă puţini reuşesc a privi dincolo de orizont, dincolo de aparenţe, dincolo de acel farmec năucitor....şi totuşi când ne aflăm în faţa ei ne lăsăm învăluiţi de acea vrajă puternică, plină de dorinţă şi pasiune ce duce la pierderea controlului fără a ne gândi o secundă la prejudecăţi sau lucruri mărunte ce ne impiedică a simţi acel fior minunat... extaziat te arunci în lumea viselor fără a te gândi o clipă ce te poate aştepta acolo....’’ACOLO’’, fiind acel loc minunat creat în mintea ta..o lume imaginară unde nimeni şi nimic nu te poate atinge...un loc sacru plin de armonie, speranţă şi lucruri sau obiecte ciudate care ne umple viaţa sau uneori ne provoacă un gol spiritual.... în acea lume minunată ai vrea sa rămâi o eternitate însă peste tot întâlnim aceeaşi problemă, ’’timpul’’.....cel ce nu iartă pe nimeni şi nimic...cel ce te face a privi în urmă fără voia ta ,a-ţi vedea suferinţa, amintirile plăcute sau momentele importante din viaţă .......Da, revii în acel loc pe care mulţi din jur îl numesc "Realitate’’...plin de vulgaritate, ironie şi lucruri dureroase iţi dai seama ca mergi din nou pe acel drum pe care nu l-ai ales dar ţi-a fost încredinţat fără de voie.......fără să pierzi o secundă începi a privi în jur ...dar vezi aceleaşi feţe efemere dar cu o expresie atât de comună....simţi cum teama iţi invadează sufletul imobilizându- ţi corpul, cu ochi reci şi privirea-n gol... iţi pui tot felul de întrebări banale...............

by Baia7ul_0K

Bizar..sau poate doar logic..

Mergem pe stradă ...ne uităm în jur..ceea ce vedem ne creează o stare de nepăsare totală..
Peste tot doar figuri triste, dezamăgite, speriate parcă de tot ceea ce urmează mâine.. Ne întrebăm dacă ceilalţi ne văd exact aşa cum îi vedem noi pe ei...ne uităm într-o vitrină..şi privirea ni se opreşte asupra expresiei feţei..cu indiferenţa tipică observăm că ochii noştri nu mai au strălucirea pe care o aveau odinioară...oftăm..întoarcem privirea şi păşim mai departe pe trotuarul pe care ne prăbuşim în fiecare zi..
Ne simţim atât de singuri între atâtea persoane...parcă nici nu aparţinem acelei lumi devoratoare, necunoscute..dar totuşi care ne exasperează ...
..SINGURĂTATEA ...ea este unica alături de care ne simţim, paradoxal, cel mai bine, ne simţim în elementul nostru...bizar şi totuşi normal..

O plută şubredă...

Ne mai întrebăm dacă merită să facem pasul mult visat ...CĂSĂTORIA...
Într-o lume dirijată de material, în care uităm de adevăratele valori şi reuşite...păşim spre o scară şubredă a acestei instituţii a căsătoriei..
Iată ce spune vestita romancieră PAM BROWN..

"Căsătoria este începutul unei întreprinderi. Teoretic vorbind, doi oameni au hotărât că se iubesc, se respectă şi au încredere unul în celălalt îndeajuns cât să-şi dorească a-şi petrece restul zilelor împreună. Vor construi astfel ceva ce, pentru cei din afară pare extrem de simplu, dar care, de fapt este extraordinar de complex - o arcă a lui Noe făcută să reziste pe orice vreme. În realitate, bineînţeles, oamenii dau greş în căsătorie din o mie de motive - şi deseori îşi petrec restul vieţii pe o plută şubredă, legată cu aţă. Însă orice ambarcaţiune va continua să plutească atâta vreme cât cei care au construit-o preferă să rămână pe ea, în loc să rişte compania rechinilor. O barcă poate fi doar un simplu mijloc de a supravieţui - sau calea spre o mare descoperire. Cursul ei poate fi haotic, reparaţiile la construcţia iniţială, frecvente şi pline de riscuri - dar dacă încă pluteşte, are, în pofida tuturor ciudăţeniilor, un aer sărbătoresc, un suflu plin de viaţă, răspândind o camaderie tihnită."

....orice relaţie ar putea fi definită astfel..dar oare până unde putem merge cu această plută şubredă?...care este talazul care o va cufunda? sau cum ne putem apăra de acest val ...valuri?

DOLCE ANGELO...



http://www.youtube.com/watch?v=fHlDJbPgntQ


Atunci când pe cărările ascunse mă vei căuta,
Când noaptea nopţii vei dori să fie zi, mă vei striga,
Caută-n adâncul inimii şi-acolo eu voi fi…
Caută-n orice rază de soare…voi veni!




De-ai fi un înger, te-aş iubi

De-ai fi un demon, n-aş fugi!



Oricare-i preţul, voi plăti,
Să fiu cu tine..mereu, doar noi, noi doi …
Doar prin atingeri,doar prin suspine
Cu zorile de ziuă de iubire pline,
Fără de cuvinte sau regrete
Cu mângâierea ta, cu răsuflarea ta, cu tine!!!

D.C. ?

Uneori viaţa ne aduce în faţa unor situaţii atât de incerte încât purtăm mereu pecetea întrebării "DE CE?", ca şi cum ar fi un laitmotiv al vieţii noastre. Ea ne însoţeşte de la primul până la ultimul pas, fără a primi un răspuns edificator. Dar, probabil, răspunsurile zac în noi, fără a le recunoaşte, fără a avea puterea de a le identifica.
Inconştienţa este ceea ce ne maschează comoditatea în fiecare clipă. Preferăm să alegem calea cea mai uşoară, ieşirea "pe uşa din spate", ca nişte indivizi speriaţi, ameninţaţi mereu de ideea "recunoaşterii". Întrebarea pune stăpânire pe gândurile noastre, ne lăsăm pradă ei fără a conştientiza că aceasta ne va suprima instinctul de "a trăi", ne va orbi claritatea şi ne va stinge speranţa. Ea capătă o personificare în fiinţa noastră, devenind un alter ego, care mai devreme sau mai târziu se va naşte sub altă formă..cea a deziluziei, cea a dezolării..fără a mai putea evada, devenind captivi în propria carapace, prizonieri fără o zi a eliberării..
şi totuşi... DE CE? PENTRU CE?.. întrebări..întrebări..

Now u r gone!!!


BASSHUNTER - Now you’re gone

I realize my love for you was strong

And I miss you here now you’re gone

I’ve been waiting here by the phone with your pictures hanging on the wall

Is this the way it’s meant to be?

Only dreaming that you’re missing me

I’m waiting here at home

I’ll be crazy now you’re gone

There’s an empty place in my heart

It won’t alarm me it will break apart

It won’t heal, it never fades away

I’ll be thinkin’ ’bout you everyday

Sesiunea..vai de ea...vai de noi...eh si ce daca?! :D

Si iata-ne la o noua sesiune de iarna...ce frumos! Mai ales pt noi care muncim si vrem si scoala in acelasi timp...vai de sesiunea noastra...ce mai conteaza? Cum am trecut anul trecut trecem si de sesiunea asta...de anu nu zic nimic inca :D nu ma pronuntz...Bafta fratziori si surioare...capu` sus..cola si cafeaua la indemana..si nu uitatzi TZIGARA (tutunul dauneaza grav sanatatzii...cui ii pasa?! :) in rest sanatate si nopti cat mai scurte pt invatzat, copiutze-n buzunare si ochii in spate :)) poop u...BAFTA!!!

Ion, Ioana, Ionel, Ionela, Ionutz....etc

La Multi Ani tuturor care poarta nume derivate de la numele ION. Sanatate si virtute people.. Tot ce e mai frumos sa avetzi in aceasta zi si nu numai ..Poop u

We are ONE


http://www.youtube.com/watch?v=py6vzbWJsCE




Didn't need to ask
Don't know the reason
Everything that I believe
Is right here



Not thinkin' bout tomorrow
Couldn't catch it if I tried
World is spinning too fast
So I'll wait 'til it comes to me



I am you
You are me
We are one
Take me in your arms
And flow through me
I'll flow through you



Steal my breath away
Cause I'm so moved by you
Deeper than I ever thought
Was possible, was possible, it's everything, oh
Difference between me and you
It's all in where your heart lies
And every day's another chance
So let's get it right



I am you
You are me
We are one
Take me in your arms
And flow through me
I'll flow through you



Did you lose yourself out there
Did you lose faith and give up
Don't turn away and hide yourself
Cause there's a friend to make along the way
We are the heartbeat and our souls speak
And all the beauty I have ever dreamed
Is right here in front of me, oh
Is right here in front of me, oh


I am you
And you are me
We are one
Take me in your arms
And flow through me
I'll flow through you

Un nou inceput..

Acest inceput de an nu este cel mai bun ..dar poate pana la final va fi anul pe care mi l-am dorit..cine stie..nu stiu ce se va intampla si asta lasa loc sperantzelor, indoielilor si ...continuarii

Faceți căutări pe acest blog