Necesitatea e ceva primordial in viața noastră. Avem nevoie de aer, de apă, de mâncare, de haine. Acestea sunt necesitățile de bază pentru a trăi. Din punct de vedere fizic, nu avem nevoie de foarte multe lucruri pentru a duce o viață normală în această lume. Însă totul se complică atunci când ne gândim, la necesitățile sufletului nostru.
De ce are nevoie sufletul nostru pentru a supraviețui?
Iubire, comunicare, societate, reușite profesionale pentru a ne satisface ego-ul, relații de prietenie ca să nu fim solitari, bucurii, surprize, sprijin, motivații, scopuri, finalități și lista poate continua la nesfârșit. Pentru sufletul nostru totul e atat de complicat și în același timp atât de simplu. Întrebarea este de ce nu suntem niciodată mulțumiți cu ceea ce avem, cu ceea ce suntem. Dacă fizicul nostru trăiește într-o lume atât simplă, de ce mintea și sufletul devin două coordonate care nu cunosc proporționalitatea? Mereu alergăm după lucruri materiale pentru a ne satisface sufletul. E un paradox, atât lexical, cât și semantic. Noi suntem antiteza propriei vieți.
Nu mai avem răbdare cu cei din jurul nostru, ne este greu să mai iubim, zâmbim din complezență, cântăm aceeași melodie care nu ne mai trezește nicio trăire, rutina și monotonia au devenit viața noastră, ne complacem în a ne plânge de milă în mod constant. Dar ceea ce ne-ar aduce împlinire e opusul tuturor acestor lucruri. În ciuda faptului că am înțeles de mult timp acest fapt, continuăm să găsim vinovați, pretexte care ne-ar putea elibera de povara vinei pe care o purtăm mereu, fără a ne trezi la realitate și de A ACȚIONA.
Suntem marionetele propriei minți diabolice care nu reușește să facă distincția dintre ceea ce suntem și ce am putea deveni doar prin simpla acțiune care ne-ar putea schimba viziunea, starea și, în final, viața. Dar e mai simplu să te prefaci că totul este bine așa cum e, că totul va deveni la un moment dat exact așa cum ne dorim, fără a realiza faptul că, de fapt, noi suntem cei care trebuie să lupte cu unicul dușman care se interpune mereu în calea noastră: NOI!
De ce avem nevoie noi?
De dinamică, de viața pe care am uitat să o trăim, de bucuriile mărunte pe care Divinitatea ni le oferă la fiecare pas, de floarea pe care am uitat să o mirosim, de cerul pe care nu-l mai vedem pentru că nu mai știm să privim în sus, de iarba peste care călcăm pentru că nu mai știm să privim în jos. Preferăm să privim înainte, insă am orbit pe parcurs și nu mai distingem nici măcar ceea ce se află în fața noastră.
Avem nevoie de noi pentru a regăsi umanitatea pierdută printre păpușile rătăcite pe trotuar.
