Natural

Am pornit cu trenul spre Oltenia...


Verde...verde crud...



Totul e atât de energic, parcă toată vitalitatea se ascundea aici, spre Valea Jiului..Trenul îmi oferă atâtea prilejuri de a-mi bucura privirea cu natura care se desfăşoară în faţa ochilor mei. E un spectacol de culori vii, între care împărăţia cromatică o deţine verdele.
Limita dintre Cer şi Pământ pare atât de bine conturată.
Norii petrec într-un mod numai de ei ştiut. Parcă sfidează orice urmă de umanitate în jocul lor neliniştit. Câte un nor negru îşi face apariţia pe cer, parcă cerând socoteală celorlalţi, impunându-se prin prezenţă.
Soarele îşi revarsă razele peste această împărăţie a naturii. Acesta intră la un moment dat în jocul norilor, bucurându-se şi el de vitalitatea pe care o oferă umanităţii.
Munţii se ridică, maiestuoşi ca nişte regi care domnesc peste regatul verde. Sobrietatea acestora se observă printre ramurile dese ale copacilor, impunând respect oricărei vietăţi care îi zăreşte.
Trenul încearcă să îşi facă loc printre toate minunăţiile naturii înfăţişate fiind ca un ghid pentru călătorul care pribegeşte prin lume.

Fată dragă, nu fi tristă...

14 iulie 2010

...o dată care va rămâne mereu cu multă însemnătate pentru melomanul român.. la aceeaşi dată în anul 1967 se năştea o fiinţă al cărei viitor strălucit se cunoştea probabil undeva...dar peste 43 de ani ... poate nu şi-a mai dorit mai mult decât a realizat..şi ne-a părăsit..
Sufletul unui om e atât de profund şi în acelaşi timp bizar...dar pe lângă suflet, mintea umană e de un mister care nu poate fi niciodată descoperit cu adevărat, poate doar bănuit..
Nefericirea sau neîmplinirea ne poate duce spre porţi nebănuite ale întunericului care pentru mulţi dintre noi...pot fi la un moment dat..."porţi ale Luminii"..
Mădălina a dorit poate să ne ofere într-adevăr "09 Mădălina Manole"... de care nimeni n-ar fi bănuit că ar putea ...pleca ...
Gesturile noastre, chiar şi cele mai necugetate...ne poartă spre eliberare...
Unii înţeleg eliberarea în moduri frumoase, alţii ...plecând...în alte lumi...


Mădălina, Dumnezeu să te ierte...

Odihneşte-te în pace!..

Către izvor..

"Când eram încă tânără ... am citit la un moment dat un poet englez, iar o frază de-a lui m-a impresionat în chip deosebit: Fii ca un izvor care se revarsă, iar nu ca un bazin plin mereu de aceeaşi apă. Am crezut totdeauna că afirmaţia lui era greşită: este primejdios să te reverşi, pentru că poţi inunda zone unde trăiesc persoane iubite, pe care putem să le înecăm cu dragostea şi cu entuziasmul nostru. Am căutat atunci să mă comport toată viaţa ca un bazin, nedepăşind niciodată limitele pereţilor mei interiori." (Veronika se hotărăşte să moară, P. C.)

Majoritatea dintre noi încercăm să nu depăşim aceste "limite ale pereţilor" din diferite motive: teamă, prejudecăţi, comoditate, resemnare sau poate ne complacem între aceşti "pereţi" care ne oferă o anumită siguranţă. Însă visăm la o viaţă sau la un mod de a trăi diferit de ceea ce avem şi uităm de plăcerile noastre, de idealurile pe care odinioară le aveam, uităm.. Dar ele rămân undeva în adâncul sufletului şi uneori, sub un clar de lună, pe o stradă pustie şi întunecată, revin în mintea noastră, iar cu un zâmbet fad le înlăturăm de teamă să nu ne insufle o dorinţă ascunsă şi să ne împiedice în a ne continua mersul în cotidian.

Ce s-ar întâmpla dacă toţi am lupta pentru a obţine ce ne dorim?

Oare am deveni mai egoişti decât suntem?

Mai răi?

Mai meschini?

Mai invidioşi?

Mai avari?

Întrebările rămân deschise ....însă noi vom rămâne închişi între aceiaşi pereţi..